Google+ Cafeluţă dis-de-dimineaţă

luni, 20 martie 2017

POSTUL LA BOGAŢI ŞI NEVOIAŞI

Locația: Orăștie 335700, Romania
   Pentru că tocmai am ascultat la radio o rubrică despre post – ştiţi dumneavoastră, postul religios, ziua sau zilele în care credinciosul renunţă la carne şi produse din carne – iar în rubrică se prezenta dialogul dintre unul ce ţinea post şi altul care nu postea, de fapt o pildă părtinitoare în care doar cel ce postea îşi susţinea alegerea, ei bine, eu cred că adevărul este departe de mesajul transmis în acest eseu.
   În acceptul său, cel ce postea îşi arăta credinţa renunţând, de bună voie şi nesilit de nimeni, să mănânce carne. Celălalt, susţinea că, de fapt, cel ce posteşte nu avea voie să mănânce carne, evident, din motive medicale; probabil ambii protagonişti făceau parte din categoriile sociale care au la discreţie carne în meniul zilnic, pentru că altfel nu-mi explic snobismul de-a ignora faptul evident că majoritatea oamenilor nu-şi permit carnea, în starea sa pură, în fiecare zi, preferând produsele din amestecuri de carne cu alte ingrediente, ceea ce reduce simţitor efectul necruţător al cărnii asupra organismului uman, pentru că, pe de altă parte, tangenţial, în pildă se vorbea şi despre „curăţirea” corpului, „purificarea” sa prin post.

sâmbătă, 26 martie 2016

Unde dai şi unde crapă

Locația: Orăștie 335700, Romania
     Mult apreciata lege anti-fumători are efecte din ce în ce mai bizare. Undeva prin judeţul Hunedoara, unii patroni de localuri publice declară: „Deşi la început am fost sceptici în ceea ce priveşte legea dată împotriva fumătorilor crezând, aşa cum era şi firesc, că vânzările noastre vor avea de suferit, dacă stăm să ne gândim mai bine, per total ieşim în câştig. De când nu se mai fumează în localurile noastre, am făcut economii imense nemaifiind obligaţi să zugrăvim atât de des; acum vom cheltui mult mai puţin cu întreţinerea, vom zugrăvi localurile o dată la cincisprezece ani sau mai rar! Pe de altă parte a scăzut semnificativ volumul de gunoi dus la gheenă şi apa consumată pe spălatul obsesiv al scrumierelor.”

joi, 4 februarie 2016

„Oamenii de ştiinţă” din puşcării

Locația: Romania
   Minunile nu întârzie să ne… minuneze. Grija deosebită pe care guvernanții o acordă pușcăriașilor face parte integrantă din această categorie prin ceea ce gândesc şi fac acolo, în forul cel mai înalt al ţării. Asta, bineînţeles, atunci când nu se odihnesc trăgând câte un puișor de somn în timpul dezbaterilor cărora funcţia cu care au fost investiţi de alegătorii lor îi obligă (cel puţin moral) să le acorde o atenție deosebită, sau atunci când îşi clătesc ochii – atât de obosiți – privind pe furiș (ca nişte elevi care copiază la lucrarea de control) – pe ecranele laptop-urilor performante cu care au fost dotaţi de stat, la clipuri, filmulețe sau chiar filme cu caracter pornografic.

luni, 11 mai 2015

REFLECŢII DESPRE MAIALUL ORĂŞTIAN - 2015

Locația: Orăștie 335700, Romania
Programul serbării "câmpeneşti" Maialul orăştian din 23-24 mai 2015
Conform definiţiilor indexate în dicţionarele existente ale limbii române, indiferent de autori, tip sau anul apariţiei, MAIALUL, cu pluralul maiale, s. n. (Reg.), este o serbare sau petrecere câmpenească în cinstea primăverii, organizată (de școlari) în luna mai. [Pr.: ma-ial] – După germ. Majalis. Majoritatea orăştienilor ştiu că această manifestare este tradiţională în Orăştie, având o vechime probabilă de câteva sute de ani. Îmi amintesc maialele de la Poieniţa, cele dinainte de ’89, şi trebuie să recunosc că acum, oricât de mult s-ar strădui organizatorii să coloreze evenimentul cu elemente moderne de joacă şi idei în plus faţă de maialele petrecute atunci – spectacole, concursuri, parade populare, demonstraţii etc – parcă „atunci” Maialul orăştian avea un alt gust, era o altă atmosferă, respiram altfel, trăiam alte emoţii, pe scurt, era altceva.
Anii trecuţi serbarea a fost mutată ba în Parcul Tineretului, ba în centrul municipiului, ba a fost combinată cu Zilele Municipiului Orăştie, fără a se gândi nimeni că tradiţiile valoroase sunt acelea care străbat timpul neschimbate, pure şi nemuritoare. Ceea ce s-a întâmplat la noi nu este o adaptare la prezent, ci o operaţie condamnabilă de-a deturna sensul iniţial, de-a păta fondul rural, ţărănesc al maialului cu kitsch-urile fade ale unui modernism ce nu aparţine nicidecum tradiţiei.