Despre Constituţii...

     În lume, statele lucrează cu Constituţii, instrumente ce definesc caracterul statului respectiv. La noi, fiecare guvern şi lăsat amprenta istorică prin modificarea Constituţiei Naţionale, indiferent dacă era necesar acest lucru, indiferent spre ce ne-a condus acea modificare. Prea desele schimbări, au atribuit României statutul de ţară instabilă şi, implicit, o imagine internaţională proastă. Instabilitatea politică, economică, şi socială a atras lichelele interlope ca un magnet, fiind mediul cel mai propice lumii subterane. În acest context, lipsa de experienţă şi profesionalism a politicienilor, nevoia stringentă de capital şi ignoranţa specifică oamenilor de afaceri proaspăt ridicaţi la rang de consilieri în Sfatul Ţării, precum şi activitatea specifică unui domeniu desfăşurată de oameni pregătiţi pentru alte domenii (de exemplu, absolvenţii unei facultăţi de agronomie şi-au găsit loc de muncă în cultură, şi chiar au fost promovaţi, sau şi-au deschis propriile afaceri în comerţ, ca angrosişti), le-a favorizat unor firme fantomatice din occident poziţii de mari investitori şi le-au acordat încredere. Urmarea a fost firească şi
de netăgăduit: România a ajuns vestită pentru acest lucru şi ocolită de concernele serioase, cu putere financiară reală. De asemenea, obişnuinţa de-a lucra de mântuială, de care ne-am molipsit de la ei, nu ne-a folosit la nimic.

     Pentru că, aşa cum spune o vorbă a leneşului, "pauzele lungi şi dese - cheia marilor succese", poporul român a avut un succes deosebit în a se autosubjuga străinilor despre care vorbeam mai sus. Celebra replică, devenită motto atunci când un angajat are o nemulţumire, dată de aceştia, "dacă nu-ţi convine, 20 de oameni aşteaptă la poartă", ne ţine loc de motivaţie ca să acceptăm regulamentele interioare cu care firmele fantomă au venit pregătite. Prin aceste regulamente, care de multe ori contravin Constituţiei României, se pot controla psihologic foarte uşor masele de angajaţi, legându-le de locul de muncă. Mână în mână, ofertele de creditare ale băncilor au contribuit la această subjugare, angajatul cu rate la bancă fiind dublu motivat să accepte tirania, salariul de mizerie aruncat în scârbă de angajator, decât angajatul fără datorii. Un alt proces negativ a fost "mituirea" românilor cu funcţii de conducere, cu salarii destul de mari, astfel încât aceştia să-şi pună la dispoziţia lor efortul de a-şi controla angajaţii.
     Pe de altă parte, guvernanţii, motivaţi de interesele proprii, le-au facilitat acestora, pe lângă  impresionantul jaf naţional, şi peisajul legal în care să-şi desfăşoare frauda şi bătaia de joc faţă de angajaţi. Ca şi în învăţământul românesc, unde au creat noi legi care să-l pună în inferioritate pe educator, institutor, învăţător, profesor, şi aici au creat noi legi care acordă drepturi angajatorilor şi obligaţii angajaţilor.
     Fără alte amânări de discuţii, cea mai bună constituţie a românilor mi se pare, de departe, prima Constituţie din istoria noastră, aceea adoptată la iniţiativa lui Alexandru Ioan Cuza, în 1864.