Pentru că tocmai am ascultat la radio o rubrică despre
post – ştiţi dumneavoastră, postul religios, ziua sau zilele în care
credinciosul renunţă la carne şi produse din carne – iar în rubrică se prezenta
dialogul dintre unul ce ţinea post şi altul care nu postea, de fapt o pildă
părtinitoare în care doar cel ce postea îşi susţinea alegerea, ei bine, eu cred
că adevărul este departe de mesajul transmis în acest eseu.
În acceptul său, cel ce postea îşi arăta credinţa
renunţând, de bună voie şi nesilit de nimeni, să mănânce carne. Celălalt,
susţinea că, de fapt, cel ce posteşte nu avea voie să mănânce carne, evident,
din motive medicale; probabil ambii protagonişti făceau parte din categoriile
sociale care au la discreţie carne în meniul zilnic, pentru că altfel nu-mi
explic snobismul de-a ignora faptul evident că majoritatea oamenilor nu-şi
permit carnea, în starea sa pură, în fiecare zi, preferând produsele din
amestecuri de carne cu alte ingrediente, ceea ce reduce simţitor efectul
necruţător al cărnii asupra organismului uman, pentru că, pe de altă parte,
tangenţial, în pildă se vorbea şi despre „curăţirea” corpului, „purificarea” sa
prin post.
Păi, dacă mănânci carne din an în paşti, n-ai cum să fii
„murdar” de „păcatul” cărnii! Apoi, nu ştiu de unde şi până unde carnea
„murdăreşte” organismul; de Paşti se ştie că unul din obiceiurile tradiţionale
este sacrificarea mieilor şi consumul de carne de miel; alt obicei este acela
de-a încondeia ouă de găină, care tot un produs animalier sunt; de Crăciun se
sacrifică porci şi se consumă – aproape obligatoriu – carne şi produse din
carnea acestui animal. Unde mai pui că sărbătorile despre care vorbeam au
conotaţii strict religioase, deci, evident, pe placul lui Dumnezeu!
Observ însă cu părere de rău că prostia pătrunde adânc în
mass-media şi spun asta pentru că una este credinţa şi alta este prostia
mascată – sau justificată – de credinţă. E adevărat că unora le vin idei
năstruşnice în justificarea postului, dar aceste idei ne fac, de cele mai multe
ori să râdem, ele exemplificând un extremism care, cel puţin pentru mine, are
rolul de-a scoate în evidenţă tocmai negativismul ilar al respectivelor
justificări.
În continuare, susţin că postul este bun doar pentru acea
minoritate care se îmbuibă zilnic de carne; că postul nu are nimic cu credinţa
– adică, la drept vorbind, cu cât este mai credincios cel ce posteşte decât cel
ce, abia în ziua de post şi-a făcut rost de-o bucată de carne căpătată (deseori
cu răutate) tocmai de la cei ce postesc? Mergând mai departe, ce fel de Dumnezeu
ar fi cel ce se simte respectat atunci când oamenii fac sacrificii în numele
său? Adică, timp de luni de zile, cineva nu gustă carnea pentru că nu o are, nu
şi-o permite, iar atunci când, într-un sfârşit, simte în palmă bucata la care a
visat atâta, Dumnezeu se simte onorat dacă renunţă la ea?
De aceea este bine, atunci când facem recomandări, să
precizăm cui anume ne adresăm; de aceea este bine să nu exagerăm cu
recomandările, adică să nu apară atât de mult pe posturile de radio.
Credincioşii ştiu toate acestea şi îi învaţă şi pe copii, aşa că nu văd de ce
să batem apa în piuă.
Personal, eu nu ţin nici un fel de post, asta pentru
că mie nu-mi face plăcere să mănânc, nu am pofte culinare şi mă hrănesc doar
pentru a putea munci (nu invers!). Mâncatul este pentru mine o simplă datorie
faţă de organism, îi ofer, asemenea unui motor, doar atât combustibil cât are
nevoie pentru ca să funcţioneze la parametrii acceptabili.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu